Vârful comenzilor a fost înregistrat pe 8 noiembrie, cu o creștere de patru ori comparativ cu vinerea precedentă, iar „ora de aur” a campaniei a avut loc în aceeași zi, între orele 21 și 22, când s-au plasat, în medie, aproape 100 de comenzi pe minut.
Cele mai comandate produse de către clienții români au fost puloverele, rochiile și hanoracele. În timpul campaniei de Black Friday, cele mai multe comenzi de pe Trendyol din România au fost plasate din marile centre urbane, cu Bucureștiul pe primul loc, urmat de Cluj-Napoca și Constanța.
Prima campanie de Black Friday a Trendyol în România a fost susținută de o campanie de marketing integrată, desfășurată atât în media tradițională, cât și pe platformele digitale, sub sloganul „Acesta e trendul, acesta e Trendyol”, având-o ca imagine principală pe artista Andreea Bălan.
Promoția de Black Friday a beneficiat și de o strategie de influencer marketing; peste 1.000 de influenceri români au fost activi în această campanie, distribuind un total de 9.000 de stories pe Instagram și Facebook pe toată perioada campaniei, marcând una dintre cele mai mari activări de influenceri din România pentru o campanie de Black Friday din acest an.
Campania de Black Friday la Trendyol va continua cu o a doua ediție, sincronizată cu perioada de Black Friday la nivel internațional, care va avea loc între 26 noiembrie și 1 decembrie, sub denumirea „Black Friday Bestsellers”.
Campania Trendyol de Black Friday a inclus o selecție diversificată de branduri, atât din Turcia, cât și internaționale. Printre brandurile turcești bine-cunoscute se numără Koton, Penti, DeFacto, LC Waikiki, alături de branduri globale precum Adidas, Puma, U.S. Polo Assn., New Balance, Tommy Hilfiger, Converse sau Calvin Klein, dar și propriul brand, Trendyol Collection.
Trendyol a intrat de la începutul anului a intrat pe piața locală cu propria platformă, un marketplace în care au peste 300.000 de selleri și în care vrea să înroleze și selleri locali. Începând cu ultimul trimestru vor începe înrolarea sellerilor mari, urmând ca în 2025 să fie înrolați și retailerii de nivel mediu-mic.
Ce au făcut turcii de la Trendyol în primul lor Black Friday românesc: urmează o nouă rundă
14 November 2024 | Team

Mai multe despre:
About
Articole similare

ANAF vine la ecomTEAM: cum vede Fiscul industria de e-commerce în 2025
31 July 2025 | Team

ANPC și anchetarea Shein și Temu: ce s-a întâmplat cu acțiunea anunțată în 2024
30 July 2025 | Team

Studiu Roweb: Multe magazine online folosesc Magento 1, platformă fără suport
30 July 2025 | Team

Concurs ecomTEAM
29 July 2025 | Team