Aceasta este cea de-a doua parte a analizei despre DMA(prima poate fi găsită AICI). Roxana Daskălu, Avocat Senior și Vladimir Griga, Asociat, din cadrul casei de avocatură bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ, cu vastă experiență în domeniul tehnologiei, vor explora ce trebuie și ce nu trebuie să facă principalele platforme digitale în cadrul DMA, vor examina sancțiunile pe care le primesc în caz de nerespectare a acestuia, vor analiza rolul Comisiei Europene și vor evalua instrumentele accesibile utilizatorilor.
Pentru a avea o imagine completă, nu uitați să consultați prima parte a acestui articol, în care am explicat scopul și impactul DMA, am oferit o prezentare cronologică a evenimentelor din ultimul an și am descris criteriile de dobândire a statutului de controlor de acces (gatekeeper), precizând, de asemenea, serviciile de platformă esențiale (core platform services). Rămâneți cu noi pentru a treia și ultima parte a acestui articol, în care vom prezenta principalii beneficiari ai DMA și vom explora interconexiunile dintre DMA, DSA și alte acte legislative europene.
Obligații și interdicții pentru controlorii de acces
După cum am menționat anterior în prima parte a articolului nostru, DMA urmărește să restabilească echilibrul pe piețele digitale prin impunerea unei serii de interdicții și obligații pentru principalii furnizori de servicii de platformă esențiale („SPE”) care au exercitat o influență semnificativă în mediul online în ultimii 10 ani, acționând drept „controlori de acces” digitali ai pieței unice.
Una dintre obligațiile impuse controlorilor de acces este prevăzută la articolul 15 din DMA, care le impune acestora să prezinte descrieri cu privire la activitățile creare de profiluri ale consumatorilor. O astfel de obligație relevă angajamentul Comisiei de a proteja persoanele fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor lor cu caracter personal. Controlorii de acces desemnați la 6 septembrie 2023 trebuie să îndeplinească această obligație până la 7 martie 2024. În acest sens, Comisia a publicat, la 12 decembrie 2023, modelul de raportare privind tehnicile de creare de profiluri ale consumatorilor și auditul independent al acestor raportări. În plus, controlorii de acces vor fi, de asemenea, obligați să pună la dispoziția publicului o prezentare generală a auditului, precum și să actualizeze cel puțin o dată pe an descrierea oricăror tehnici de creare de profiluri ale consumatorilor.
Dar cel mai important este că articolele 5 și 6 din DMA stabilesc o serie de obligații și interdicții în sarcina controlorilor de acces. Pe de o parte, aceștia vor trebui să adopte în mod activ comportamente specifice menite să favorizeze o mai mare deschidere și competitivitate pe piață. Pe de altă parte, controlorii de acces trebuie să se abțină de la participarea la anumite practici neloiale, având în vedere perspectivele deja identificate în piață, în special cele derivate din cazurile de concurență din trecut.
Mai jos sunt prezentate câteva exemple de obligații aplicabile controlorilor de acces:
- Promovare: să permită utilizatorilor comerciali, cu titlu gratuit, să comunice și să promoveze oferte către utilizatorii finali și să încheie contracte cu acești utilizatori finali în afara platformei controlorului de acces;
- Accesul la informații: să le ofere clienților de publicitate și editorilor, la cererea acestora și cu titlu gratuit, acces la instrumentele de măsurare a performanței ale controlorului de acces și la datele necesare pentru ca clienții de publicitate și editorii să efectueze propria verificare independentă a spațiului publicitar, inclusiv la date agregate și neagregate;
- Transparență privind prețurile plătite pentru publicitatea online: să pună la dispoziție zilnic, cu titlu gratuit, clienților de publicitate și editorilor informații cu privire la fiecare anunț publicitar publicat de clientul de publicitate / afișat în spațiul publicitar al editorului (e.g., prețul și comisioanele plătite de către clientul de publicitate, remunerația primită de editor, indicatorii pe baza cărora se calculează fiecare preț, comision și remunerație);
- Dezinstalare ușoară: să permită utilizatorilor finali să dezinstaleze cu ușurință aplicațiile preinstalate sau să oprească instalarea aplicațiilor în mod implicit, precum și să ofere posibilitatea de a alege;
- Autonomizarea utilizatorilor: să permită utilizatorilor finali să instaleze aplicații sau magazine de aplicații ale terților, care utilizează sau interoperează cu sistemul de operare al controlorului de acces;
- Accesul la datele comerciale: să ofere utilizatorilor comerciali, la cererea acestora, cu titlu gratuit, acces și posibilitatea de utilizare efectivă, de înaltă calitate, continuă și în timp real a datelor agregate și neagregate (inclusiv a datelor cu caracter personal), furnizate sau generate de activitățile lor pe platforma controlorului de acces;
- Dezabonarea fără efort: să permită utilizatorilor finali să treacă fără probleme de la o aplicație la alta și să se dezaboneze de la diferite aplicații și servicii care sunt accesate prin intermediul SPE-urilor controlorului de acces (inclusiv alegerea diferitelor servicii de acces la internet);
- Interoperabilitate: să permită furnizorilor de servicii și furnizorilor de hardware să se conecteze cu ușurință și să utilizeze aceleași componente disponibile în cadrul serviciilor proprii ale controlorilor de acces. În plus, controlorii de acces trebuie să acorde, cu titlu gratuit, utilizatorilor comerciali și furnizorilor alternativi de servicii, acces și interoperabilitate cu sistemul de operare, componentelor hardware și software utilizate de controlorii de acces, indiferent dacă aceste componente fac parte din sistemul de operare.
Există, de asemenea, mai multe exemple de interdicții, impuse controlorilor de acces, printre care se numără următoarele:
- Interzicerea fuzionării datelor: cu excepția cazului în care utilizatorului final i s-a prezentat această opțiune specifică și acesta și-a dat consimțământul în sensul Regulamentului (UE) 2016/679 („GDPR”) , controlorii de acces nu au voie să:
About