Black Friday 2026 evoMAG: telefoanele și laptopurile, printre cele mai vândute produse
Rezultatele primului val de reduceri indică un interes ridicat pentru produsele destinate locuinței, electrocasnicele mari și mici înregistrând cele mai bune rezultate, cu vânzări în creștere cu peste 50% față de anul trecut.
Telefoanele mobile și laptopurile se numără, de asemenea, printre categoriile cu cele mai bune vânzări, contribuind la avansul general de 20% înregistrat de evomag de la începutul campaniei.
Un element important în comportamentul de cumpărare este utilizarea soluțiilor de plată în rate. Aproximativ 30% dintre clienții persoane fizice aleg această variantă pentru achizițiile realizate în campania Black Friday, cele mai frecvente opțiuni fiind cele de trei sau patru rate.
„Rezultatele din prima parte a campaniei arată că interesul pentru produsele electroIT rămâne ridicat, iar cumpărătorii urmăresc atent ofertele disponibile. Vedem o creștere importantă a cererii pentru electrocasnice, dar și vânzări bune la telefoane și laptopuri. În același timp, observăm că opțiunile de plată în rate sunt utilizate de o parte importantă a clienților, ceea ce arată cât de relevantă este flexibilitatea financiară în decizia de cumpărare. Am construit campania Black Friday în două valuri pentru a aduce oferte noi și pentru a le oferi clienților mai multe ocazii de a cumpăra produsele dorite la prețuri avantajoase. Evoluția de până acum ne susține estimarea de 8 milioane de euro în vânzări pentru întreaga campanie”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evomag.



