În prezent, peste 15% din achizițiile realizate pe evoMAG.ro sunt plătite eșalonat. În opinia retailerului, clienții continuă să caute produse de înaltă calitate, inclusiv telefoane mobile de ultimă generație, televizoare și electrocasnice mari, însă tendința lor este să evite plățile mari și să se orienteze către soluții de plată eșalonate.

Vrei să afli mai multe despre cum evoluează plățile online în e-commerce și care sunt trendurile din 2024? Avem pentru tine un panel dedicat acestei zone la ecomTEAM pe 19 și 20 septembrie. Îscrie-te AICI și vino alături de noi.



„Observăm o creștere accentuată a preferinței pentru plata în rate, în special în cazul produselor de valoare ridicată. Acest lucru demonstrează o schimbare în modul în care consumatorii gestionează achizițiile mari.”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.
În topul preferințelor pentru achizițiile în rate în 2024 se află:

  • Telefoanele mobile de ultimă generație
  • Televizoarele
  • Electrocasnicele mari, precum combine frigorifice și frigidere
  • Laptopurile
  • Sistemele PC

Aceste categorii au rămas stabile în preferințele consumatorilor, însă plata în rate alimentează achiziția de produse mai scumpe, observându-se o creștere semnificativă în valoarea comenzilor achitate eșalonat.

Lansarea iPhone 16, un motor pentru creșterea achizițiilor în rate

Deși valoarea medie a unei comenzi evoMAG este, în prezent, de aproximativ 1.000 de lei, comenzile plătite în rate au, în medie, o valoare cu 20% mai mare. Această tendință arată că opțiunile de plată flexibile le permit consumatorilor să acceseze produse premium pe care le-ar considera mai greu de cumpărat dacă ar trebui să le plătească integral, într-o singură tranșă.

Majoritatea clienților evoMAG care accesează sistemul eșalonat de plată aleg să achite produsele în 4 rate, aceasta fiind cea mai populară opțiune de finanțare.

„evoMAG atrage un număr semnificativ de clienți care își doresc cele mai recente lansări din domeniul tehnologic. Este și cazul noului iPhone 16, care va fi lansat în luna septembrie. Ne așteptăm ca această lansare să atragă, cu siguranță, interesul consumatorilor pentru achiziții în rate”, mai spune Mihai Pătrașcu.

evoMAG estimează că procentul achizițiilor în rate va continua să crească în următorul an, stabilizându-se în jurul a 20%. Această creștere este susținută de parteneriatele strategice și de cererea crescută pentru soluții de plată flexibile. evoMAG lucrează cu jucători din piața financiară precum TBI Bank, Klarna sau Oney Bank.

About