Noul model al companiei americane era extrem de aşteptat, într-un moment în care competiţia pentru dezvoltarea de asistenţi IA din ce în ce mai performanţi este tot mai intensă între giganţii tehnologici, având ca obiectiv dezvoltarea unei inteligenţe artificiale "generale" sau "superinteligente", cu capacităţi cognitive superioare celor umane.

ChatGPT 5, doctor pe orice subiect, față de „studentul” ChatGPT 4

"GPT-5 este ca şi cum ai vorbi cu un expert de nivel doctoral pe orice subiect", a dat asigurări Sam Altman, patronul şi cofondatorul OpenAI, în cadrul unui briefing pentru presă.

El a comparat GPT-3, folosit în prima versiune a ChatGPT, cu un licean "care dă uneori răspunsul bun, iar alteori spune orice", iar GPT-4 cu un student.

Companiile din fruntea cursei pentru IA generativă concurează lansând modele tot mai sofisticate în ceea ce priveşte capacităţile de a "raţiona" şi de a îndeplini sarcini în mod autonom.

Ritmul s-a accelerat, deoarece fiecare grup caută să-şi transforme propriul asistent IA - ChatGPT, Gemini (Google), Meta AI, Claude (Anthropic) etc. - într-un instrument indispensabil în viaţa de zi cu zi pentru cât mai mulţi utilizatori şi dezvoltatori.

ChatGPT are aproape 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal

ChatGPT rămâne însă cel mai cunoscut nume în rândul publicului larg. Are aproape 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal, iar OpenAI intenţionează să îşi menţină poziţia de lider.

Asistentul devine acum personalizabil - utilizatorii vor putea alege un ton concis, prietenos sau sarcastic - şi se va putea conecta la Gmail.

"GPT-5 poate face cu adevărat lucruri impresionante pentru voi. Poate crea instant un software, la cerere (...) este o superputere incredibilă", a declarat Sam Altman.

Unul dintre inginerii companiei, Yann Dubois, i-a cerut asistentului, în limbaj obişnuit, să creeze o aplicaţie online pentru învăţarea limbii franceze prin jocuri. GPT-5 a generat imediat sute de linii de cod, iar site-ul aferent, chiar dacă simplu, a fost creat în câteva minute.

Potrivit OpenAI, GPT-5 este, de asemenea, mai fiabil: "halucinează" mult mai puţin decât modelele precedente şi "recunoaşte" atunci când nu ştie în loc să inventeze un răspuns care pare convingător.

"L-am antrenat să fie sincer (...) pentru ca să nu mintă utilizatorii", a subliniat Alex Beutel, responsabil cu siguranţa produselor companiei.

În ceea ce priveşte siguranţa, utilizările în scopuri nefaste devin mai dificile.

"Până acum, abordarea era binară. Dacă solicitarea părea sigură, modelul o executa, iar dacă nu, o refuza", a explicat cercetătorul.

Cu GPT-5, dacă există suspiciuni legate de posibile intenţii infracţionale, "modelul se va limita la informaţii generale, care nu pot aduce prejudicii".

GPT-5 "este fără îndoială un model inteligent, însă îi lipseşte ceva important pentru a atinge nivelul unei IA generale (...) nu este un model care învaţă continuu din ceea ce descoperă", a declarat Altman.

OpenAI a fost fondată ca organizaţie non-profit în 2015, cu misiunea de a crea o inteligenţă artificială generală care să aducă beneficii întregii omeniri.