Înainte de prima comandă: verifică produsul și regulile de import


Wall-street.ro: Pentru un antreprenor care vrea să importe pentru prima dată produse din China, ce ar trebui să clarifice înainte de a confirma comanda și de a plăti furnizorul?

Tudor Ciumara(foto): Când imporți prima dată sunt foarte multe aspecte necunoscute și o anxietate din cauza riscurilor percepute. De aceea, este foarte util să clarifice câteva aspecte cu furnizorul și câteva lucruri legate de reglementări. De la furnizor este important să afle cât mai exact caracteristicile mărfii (dimensiune, volum, greutate, materialele din care e produsă, modul de ambalare). Apoi trebuie clarificat ce acoperă prețul plătit (doar producție, livrare la agentul din China al cumpărătorului, documente de export etc. Aici apar mai mereu fricțiuni la o primă colaborare, furnizorul constatând diferite probleme, între cele mai comune fiind aceea că agentul cu care vrea să lucreze antreprenorul e prea scump. În fine, e important de verificat ce certificări, teste și alte documente necesare poate pune furnizorul la dispoziție pentru marfa achiziționată.

Local, antreprenorul trebuie să verifice alte câteva lucruri foarte importante. În primul rând trebuie să vadă în ce condiții poate importa legal produsele. Sunt necesare marcaje CE, certificate de conformitate sau alte documente? Ce încadrare vamală va primi produsul (aceasta determină inclusiv nivelul taxelor vamale ce vor fi plătite)? Cred că este util să plătească o scurtă consultanță unui comisionar vamal pentru a fi scutit de riscuri majore.