Lansat în 2011, marketplace-ul de servicii, care operează în funcție de țară cu denumirile Armut, HomeRun sau ProntoPro, este prezent în 14 piețe, precum Italia, România, Turcia, Marea Britanie, Germania, Franța sau Spania.

Cu o rețea de 1,9 milioane de experți și peste 26.000 de tipuri de servicii, platforma a sprijinit deja peste 22 de milioane de utilizatori să găsească specialistul ideal. Gândită pentru a fi intuitivă și orientată către nevoile clientului, HomeRun oferă libertatea de a alege profesionistul potrivit și își propune să devină liderul regional în zona EMEA.

Co-fondatoarea HomeRun, pe scena ecomTeam 2026

Başak Taşpınar Değim va fi prezentă pe scena evenimentului ecomTEAM 2026, organizat în perioada 16-18 septembrie la Hotelul Qosmo din Brașov. Te poți înscrie deja AICI. Aceasta va vorbi despre principalele elemente care stau în spatele unui marketplace de servicii, preferințele clienților și planurile de dezvoltare ale platformei. 

Ea se alătură celor peste 25 de speakeri confirmați la ecomTEAM 2026 până la momentul publicării acestui material. Ne propunem ca până la eveniment să avem peste 50 de speakeri prezenți pe scena evenimentului ecomTEAM și în Maratonul Interviurilor din eCommerce, proiect editorial special, realizat de Wall-street.ro în cadrul evenimentului. 

Dacă ești un magazin online sau un retailer care vinde și online, te poți înscrie la Maratonul Interviurilor din eCommerce pentru a ne acorda un interviu video care va fi publicat pe canalele de promovare ale Wall-street.ro. Trimite-ne un e-mail cu subiectul Maraton ecomTEAM 2026 la adresa de e-mail [email protected]